Pr. Prof. Dr. Theodor Damian
Daniel Lăcătuş şi vocaţia recuperării istoriei, în LitArt, anul VII, nr. 10 (91), octombrie 2017, p. 6;
Expres cultural, anul I, nr. 10, octombrie 2017, p. 6.
Orice identitate se defineşte prin valori. Aşa cum o persoană se defineşte pe sine prin valorile la care aderă (spune-mi la ce valori aderi ca sa-ţi spun cine eşti), la fel şi o comunitate, adică o familie, un grup oarecare, un sat, o naţiune.
În contextul actual unde relativizarea valorilor în general şi identitare în special devine tot mai îngrijorătoare, fapt ce se pune în mod greşit pe seama globalizării, nevoia apărării integrităţii identitare şi a sensului apartenenţei devine tot mai acută şi trebuie înţeleasă ca un imperativ categoric.
Nu globalizarea dă cu barda în Dumnezeu, nu globalizarea aruncă cu pietre în Ştefan cel Mare şi în Eminescu. Demolarea valorilor istorice ţinteşte spre demolarea existenţială a unui neam, este un atentat la fiinţarea acestuia. De aceea orice încercare de a ţine piept atacurilor la identitatea noastră de neam este mai mult decât bine venită. Mai mult decât atât, a reitera însemnătatea luceferilor istoriei neamului, arătând semnificaţia acestora în contextul actual de viaţă, mereu actual în fiecare generaţie, a scoate în evidenţă rolul pe care o personalitate, un grup l-a avut în creşterea la nivel social, spiritual, educativ a unei comunităţi, a scrie monografia unei localităţi accentuând modelele istorice care pot fi un necesar stimulent pentru generarea de noi modele de care lumea de azi are nevoie, în multe cazuri, este un act de curaj. Aceasta face şi poetul Daniel Lăcătuş prin volumul său Poezia creştină în prima jumătate a secolului al XX-lea. Oraşul Călan (Ed. Ştef, Iaşi, 2016, 120 pp.).
Pasionat de istorie, conştient de valoarea incontestabilă a rădăcinilor, de capacitatea lor generatoare şi regeneratoare, cercetătorul, istoricul şi scriitorul Daniel Lăcătuş îşi începe lucrarea prezentând o serie de aspecte esenţiale ale istoriei localităţii Călan, jud. Hunedoara, după care îl familarizează pe cititor cu rolul pe care mişcarea Oastea Domului l-a avut în menţinerea şi promovarea credinţei ortodoxe în această binecuvântată zonă a ţării, atât în epoca interbelică, dar şi în cea extrem de dificilă de după instaurarea regimului comunist de tristă amintire, după care oferă un florilegiu de poezie creştină inspirat din spiritualitatea mişcării Oastea Domnului întemeiată şi organizată de Părintele Iosif Trifa, poezie reprezentată la nivel local, Călan, de creştini evlavioşi, devotaţi lui Hristos şi Oastei Domnului, mucenici curajoşi care au ştiut să înfrunte atât ironia unor contemporani, cât, mai ales, prigoana ateist-comunistă ce s-a abătut asupra României după 1944.
Numele acestor personalităţi din zona Călan sunt scoase de Daniel Lăcătuş din praful marginalizant şi destinat uitării al arhivelor, şi puse în lumină în faţa întregului neam româneasc, aşa cum merită de drept şi de fapt, sunt transformate în candele mărturisitoare cu lumina luată din Soarele dreptăţii, Hristos Mântuitorul şi care proclamă consecvent şi biruitor: „Lumina lui Hristos luminează tuturor”. Aceste nume de vrednică pomenire sunt (în ordinea listării din cuprins): N. Georgescu, Margareta Pîrjolean, Gheorghe Muntean (cu cele mai multe poezii), Ioan Opriş, Maria Petresc şi Mihail Gegea.
Volumul se încheie cu un foto-album intitulat „Repere ale creştinătăţii la Călan” şi cu o binevenită şi interesantă listă bibliografică ce poate fi de folos oricărei alte cercetări în domeniu legate de zona de suflet a poetului Daniel Lăcătuş.
Ar fi de dorit ca fiecare localitate din România să aibă propriul ei Daniel Lăcătuş.
