Soarele de iunie, cu razele lui fierbinți, împrăștia pe străzi umbre lungi și vibrante. Chiar dacă orașul părea pustiu în acel moment, în apropierea centrului său o figură se detașa cu o discreție atipică. Așezat lângă o fântână, un bărbat părea pierdut în reverii, un conac al amintirilor ascuns în privirea sa absentă. În mâna sa tremurătoare, o sticlă cu lichid ambru, martora silențioasă a viciului care îl înghițise în ultimii ani ai existenței sale printre noi.
Cu mâini nesigure, a extras câteva fotografii vechi din buzunar și mi le-a înmânat. Discutasem anterior despre acestea, având în plan un proiect editorial. În acele imagini, el strălucea ca o stea, cu o chitară în mână și cu privirea plină de pasiune. Era ca și cum universul însuși dansa pe ritmul muzicii lui. Formația în care a cântat, Selena, s-a desființat după 1992.
Deși era cunoscut în oraș mai mult ca muzician, în spatele cortinei el avea și mâini dibace de electrician. Era un om al contrastelor – de la cabluri și circuite la acordurile delicate ale chitarei.
La restaurantul hotelului „Diana“ din Geoagiu, în vibrațiile serilor calde, acordurile lui răsunau puternic și îmbrățișau fiecare suflet prezent. La Grădina de vară din Călan, notele sale se amestecau cu susurul frunzelor, într-o simfonie ce se revărsa din inima naturii. La Călan Băi și în multe alte locuri, prezența sa era un eveniment așteptat, un prilej de bucurie și de evadare. Pe litoral, cu marea în fundal, el și colegii lui din formația Selena îmbrățișau vântul și îl transformau în muzică. Prestația lor la Festivalul Național „Cântarea României” a adus formația Selena în prim-planul scenei muzicale, înscriindu-i numele în istorie.
Citește și În acea zi de treisprezece (în memoria lui Erzozi Ernest)
În acea zi liniștită de iunie, în 2016, trecutul său vibrant și prezentul său melancolic păreau a fi două universuri paralele. Străzile de piatră îl vedeau acum ca pe un străin, chiar dacă, odinioară, el fusese pulsul lor. Nopțile în care Selena a cântat pe litoral, marea a ascultat, a învățat și a răspuns. Timpul, acel hoț fără față, l-a schimbat; marea, însă, a rămas neschimbată, mereu înțelegătoare. Ea, cu eterna ei mișcare, a continuat să fredoneze melodii vechi, un tribut adus zilelor de aur trăite de Sandu Gruia și de formația Selena.
Moartea sa, în 2021, a transformat briza mării într-un val de melancolie. În fiecare flux și reflux, marea își va aduce întotdeauna aminte de vremurile când chitara lui și vocea solistei Zoia Gruia răsunau pe țărmuri, oferindu-i alinare.
Pe aleile orașului, florile par să se aplece într-o reverență tăcută, iar frunzele copacilor își șoptesc între ele povești despre acel bărbat care odinioară le adormea în sunet de chitară. În fiecare colț, pe fiecare stradă, un strop de amintire despre el zace, așteptând să fie redescoperit și apreciat. Chiar și în absența sa fizică, ecoul acordurilor sale continuă să vibreze în inimile celor care l-au cunoscut și i-au iubit arta. Muzica sa va trăi în eternitate.
În umbra liniștită a cerului care se întunecă, viața se prelinge lent ca nisipul printre degete, sfârșindu-se într-o simfonie a existenței. Moartea nu este decât o tranziție, un pod către eternitate, unde arta și pasiunea se împletesc într-un dans perpetuu.
